Voluntarii şi Pensionarii

De când am aflat ce e ăla un "voluntar" am susţinut ideea şi o voi susţine probabil multă vreme de acum înainte. Sunt oameni care iniţiază, pun suflet şi muncă în ceea ce fac, şi de multe ori, duc până la un final acţiuni de mutle feluri, care mai de care mai interesante şi mai orientate către umplerea unor goluri uitate de restul lumii.
Desigur, nu sunt toţi nişte semizei. Şi aici, ca peste tot de altfel, sunt lepre, curve, înfumuraţi ş.a.m.d. Nu despre ei vreau sa vorbesc, acum.
Ultima săptămână, în mica şi drăguţa Tulcică a avut loc ceva ce se întâmplă destul de, dacă nu cumva prea, rar pe ale Dobrogei meleaguri: Săptămâna filmului interetnic. Nobilă munca depusă! Tot respectul!
Tot auzeam vorbindu-se de ora la care să aranjeze scaunele în faţa şcenei şi nu prea întelegeam problema. Azi am ajuns niţel mai devreme şi m-am elucidat: problema, marea problemă (de la suprafaţă, probabil, pt că probleme sunt multe, oriunde) era chiar publicul. Şi ce public! ce public, dom'le!
Cum au început tinerii voluntari să pună, orientativ, scaunele in faţa şcenei, cum apărea câte un/o cetăţean/ă care să-şi ocupe locul; şi nu numai pe al lui! măcar de era numai al lui. Dacă ar fi avut dinţi, ar fi tras si cu ei de scaun. Cum reuşea cineva să mai pună un scaun pe un rând, cum ieşeau din ascunzătoare, mai ceva ca soldaţii americani din producţiile hollywood-iene(interesant cum până atunci nu reusisem să observ numărul mare de pensionari din piaţa cvică). Până acum era doar hazard, miscare browniană în etate. Văzând ca gluma se îngroasă, o voce sinceră, vorbind prin microfon, incercă să explice cum prezenţa lor acolo împiedică buna desfăşurare a pregătirilor. O a doua voce face acelaşi lucru şi in 10 min se reuseşte a împinge mai către margini poporul care-şi revendica ce i se cuvine. 3 min, băgaţi în priză, voluntarii reuşesc să aşeze cu chiu cu vai pe acolo, când, din senin, năvăleşte hoarda pensionarilor! (hoardă a fost primul cuvând care mi-a venit uitându-ma la intrigantul fenomen) Am crezut că trăiesc un episod dintr-o parodie, cu masele, sprijinidu-se în bastoane şi cadre metalice,după ce au dărâmat gardurile, se îndreptau către fântâna tinereţii.
Din păcate este un fenomen care trebuie înţeles şi acceptat ca atare. Dar, dacă putem privi cât de cât obiectiv, de ce să nu ne şi amuzăm puţin,fără răutate, pe seama lui?
Ceea ce mă întristează este că aproximativ 80% din publicul prezent avea fie prea mulţi sau prea puţini ani de trăit pentru a putea înţelege ce se întâmplă într-adevăr. Dar nu e vina lor... şi totuşi, ei erau majoritari
Felicitări celor care au organizat săptămâna! Meritaţi mai multă atenţie decât primiţi acum.
Cât despre filmul turcesc savurat cu vârf şi îndesat, data viitoare.
Să aveţi o zi superba!