dorin.nic

a doua scrisoare de pe marte

2010-03-30T19:15:00.000+03:00

Nu te simţi niciodată consumat de propria noastră mediocritate? Propriile noastre limite specifice, naturale, nu ne oferă decât două variante: angoasă sau acceptarea şi complacere în situaţie; integrarea socială şi menţinerea în viaţă a speciei.
Momentul în care aveam de gând să scriu despre ideea asta eram mult mai revoltat şi lucid. Şi acum văd clar ce vedeam şi atunci, doar ca nu mai sunt copleşit de diverşi factori. Ce frumoşi suntem noi, oamenii.

şcoala de azi

2010-03-12T00:01:00.000+02:00

Azi la şcoală am învăţat că:
- că pot transmite un mesaj
- că pot să-l transmit pe un soport
- că suportul poate fi scris, grafic sau vizual

Tot azi am mai învăţat de ce China nu se supără să i se devalorizeze moneda în raport cu dolarul sau ce sunt agregatele monetare şi cum le poate influenţa Banca Naţională,

Nu vi se pare că ceva e..... greşit?

Cu ocazia asta subscriu la valorile foarte frumos prezentate aici, intr-o manieră, de ce nu, emoţionantă,

Contextual

2010-03-06T08:15:00.002+02:00

Aţi observat cât de simpatică, amuzantă sau chiar folositoare în materie de negociere sau manipulare, poate fi influenţarea sensurilor cuvintelor prin context? cât de fragil este sensul unui cuvânt aparent atât de concret? sau câte înţelesuri poate deprinde un singur cuvânt sau o singură sintagmă?
Desigur că această preocupare, chiar meserie, deja considerată artă, poate fi folosita pentru a obţine bine sau rău(de către cei ce ştiu ce e bine şi ce e rău ;) ). Ce vreau să spune este că poate picta zâmbete, având la îndemână numai amare, sau poate zugrăvi camere întregi de convingeri fără ciment. Poate crea sau spulbera vorbe din popor, proverbe, atitudini şi situaţii, convingeri şi decizii şi poate merge până la idei şi sentimente.
Desigur că mulţi se îndeletnicesc instinctiv, fără să conştientizeze. Manipulează şi rearanjează contexte ca fiind cursul firesc al lucrurilor. Uneori o fac fără nici un scop sau chiar împotriva lor, având convingerea că aşa trebuiau să facă, şi apoi se întreb ce s-a întâmplat.
Ce e şi mai interesant e că unii suntem manipulaţi de noi înşine. Mai mult sau mai puţin conştient. Sunt unii dintre noi care se gândesc la cum gandesc ca rezultat al propriei manipulări.
Probabil că spun tâmpenii, dar am început acest post cu gândul de a-mi exprima dezacordul faţă de această iarnă prelungită şi faţă de poveştile proaste cu happy end în comparaţie cu cele bune cu un final mai puţin fericit. Cred că în ultima vreme happy ending-urile scad din drumuseţea poveştilor, chiar dacă în general nu-mi plac cele triste.

morning news

2010-03-01T09:47:00.004+02:00

De ceva vreme încoace îmi tot propun să ma trezesc de dimineaţă, să-mi fie ziua mai lungă, să mă culc mai devreme ş.a. Dimineaţa asta am reuşit (dacă 9 înseamnă dimineaţă) şi se pare că aveam un motiv bun să o fac. Îmi place să-mi beau ceiul dimineaţa în faţa calculatorului, citind presa, verificând ce e de verificat, revizuidu-mi planul pentru ziua respectivă. Astăzi am descoperit un articol interesant pentru mine, pe ziarul financiar, care, în esenţă, spune că dacă îmi pornesc o afacere cât încă e în vigoare legea respectivă am mai multe beneficii:
"Facilitati acordate

* Scutirea de la plata impozitului pe profit pentru trei ani de la data infiintarii companiei, cu posibilitatea prelungirii cu inca doi ani a facilitatii.
* Scutirea de la plata impozitului pe salariu pentru cinci angajati cu contract pe durata nelimitata care au un venit impozabil de pana la 500 de euro lunar (se impoziteaza doar venitul peste aceasta suma).
* Scutirea angajatorului de la plata asigurarilor sociale pentru cinci salariati pe perioada in care firma are regim de "starter".
* Scutirea de la plata taxelor pentru operatiuni efectuate de ONRC.
"

Dacă ar fi o firma cu unu sau doi angajaţi, cu salarii până-n 500euro si cu profit pană-n 100.000 euro, timp de 3 ani nu mai are aproape nimic de plătit la stat.
Din nou îmî propun să ma trezesc de dimineaţă. Cine ştie ce articole mai găsesc

Duminica la Opera

2010-03-01T01:17:00.004+02:00

Experienţa diverselor participări la piese de teatru, operă, concerte şi altele din această sferă nu ar fi niciodată completă fără situaţia în care pe scaunul de lângă tine se asează, calm, cu respiraţia grea şi greu de tolerat, un, sa-i spunem, factor perturbator. Vorbesc de acel element care te face să întelegi mai bine rostul artei si al tentativei de a crea civilizatie, artă sau cultură. Acel punct de pe i, când cuvâtul este Imposibil sa fie mai răa decât atât.
Pentru a vă crea o imagine mai clară, vă voi spune doar elementele cu care a alternat atenţia mea glasurile, instrumentalul şi jocul din MacBeth.
Fiind ajuns în timp util în sală am pornit mici discuţii despre costumaţiile alese pentru evenimente precum operă sau teatru, orele la care ajung aceste feluri de mode (concluzia fiind că cele mai "împodobite" doamne întârzie şi în pauze se fac remarcate) sau faptul că încă se zăreşte înclinaţie către operă şi în rândul generaţiei tinere (cu menţiunea că doar la ultimile două categorii de bilete)
Şi chiar atunci când credeam că am fumat toate subiectele, costumele si năravurile, simt un iz nu tocmai plăcut. Ştiţi acel miros specific bătrânilor pe la 60 de ani, barbaţi, cu un strat substanţial de grasime, guşă, burtă, chelie, respiraţie care se aude de la o distanţă considerabilă, acei oameni care fac pauză la fiecare treapta urcată şi au început de curănd sa creadă în mântuire? Fix El s-a aşezat pe locul liber de lângă mine. Până să înceapă piesa a tras două puiuri de somn, şi-a suflat nasul în batistă de doua ori, batista fiind ţinută, desigur, în buzunarul de la spate al pantalonilor şi fiind si cea cu care se stergea de transpiraţie pe frunte, faţă, gât şi guşă. Asta am observat cu capul orientat în sensul opus acestul avid de cultură. Probabil că era nerăbdător să înceapă odată. Norocul meu, şi a domnisoarei din partea cealaltă a stimatului domn, că a plecat după al doilea act.
O asemănare destul de evidentă mi-a sărit în atenţie, asemănarea lui MacBeth cu a lui Lăpuşneanul A. Dacă nu mă înşel, au trăit, tronat şi măcelărit oameni nevinovaţi prin aceiaşi perioadă. Diferenţa semnificativă fiiind că MacBeth era mia slab. L-a pus nevasta la răutăţi. Asta se întîmplă când dai numele tău altcuiva (Lady MacBeth în comparaţie cu Doamna Ruxanda). Amândoi aveau pată pe boieri, pumnale, castele şi alte asemenea.

Unele nelămuriri cu care ma ramas dupa:
De ce se numeste tragedie dacă are happy end?
Cînd te referi la operă, spui că se Joacă sau se cantă?
Sunt oameni care chiar înteleg ce spun actorii (sau cantareţii) atunci cînd scot sunete mai înalte?
De ce MacBeth nu e în engleză?
De ce ar veni cineva (singur!) la Operă pentru a dormi jumate din timpul în care stă acolo?

random thoughts

2010-02-19T14:06:00.002+02:00

Nu ştiu dacă aţi observat că la unele staţii de metrou intr-o vreme se auzea muzică, o chitară clasică, simpatică. Cum ar fi să se audă când vine metroul: "It's coming, it's coming, it's here, have no fear'?
Am ajuns pe un blog, interesant, unde am citit un articol foarte obiectiv, din punct de vedere feminist. Sper ca va place formularea; va dau şi linkul: http://narcomas.blogspot.com/
Ati stat vreodata sa contemplati la metafora "Lapte din sfârcuri de cometă"?

2010-02-08T22:31:00.002+02:00

Vremea asta apăsătoare, sau ce o fi apăsând, mă împinge către cutia mică de lemn aducătoare de mântuire unde te ascultă purtătorul de cuvânt al atotputerii. În cazul meu, voi. Parerea mea ,total nefondată ştiinţific sau măcar statistic, despre voinţa maselor este ca defapt nu există, cea mai mare forţă manipulatoare fiind religia (religiile). De aceea susţin ca toţi marii inventatori, deschizătorii de drumuri, au fost atei. Chiar dacă unii au pornit curente foarte productive din foarte multe puncte de vedere şi-au fondat mişcările, curentele pe o bază religioasă, au facut asta doar pentru a manipula mult mai uşor. Norodului trebuie să-i fie frică de ceva pe care nu poate lovi. Şi ca să vezi un alt aspect simpatic al maselor, Dacilor le era frică să nu le cadă cerul în cap! Deja se întreceau. Posibil să fi fost o întrecere între puterile zeităţilor, dar aţi înţeles ce vriam sa zic.
Cu toate astea încă ne dovedim cât de neputnici suntem în faţa mamei naturi. Măcar de am fi aproape de a ne pune problema unei astfel puteri; unii sunt fară putere în faţa mamelor proprii! Ce-i drept, mama fiecăruia este o forţa a naturii pentru fiecare odrasla, sau a trebui sa fie; doar din ea a ieşit. Cu toate aceste mari probleme ale oamenilor, ale omenirii, tot micile probleme sunt cele care ne fac atât de minunaţi; fiecare suntem o operă de artă! Frumosul sau urâtul depind doar de perspective, de lumini şi. desigur, de umbre.
Am reuşit să rezolvăm probleme nemaipomenite. Ştim de ce ne comportăm aşa cum ne comportăm individual, în grupuri mici, mari, ca masă sau planetă, dar nu reşim sa mergem pe calea cea bună. Nu-i aşa ca te întrebi daca sunt într-adevăr rezolvate? Şi totuşi mergem înainte pe aceleaşi căi nesigure şi totuşi ne permitem să catalogăm pe alţii drept nebuni, sau proşti pentru că înţeleg mai puţine decât alţii. Bine a zis, cine-o fi zis, fericiţi cei săraci cu duhul. Dar subiectul proverbelor,contraverbelor , vorbelor din popor (despre care deja am zis ceva) este unul atât de haios şi merită dezbătut mai pe larg. Desigur că nu pot decât pamfleta aceste rimate şi ritmate sloganuri ale unor reguli de convieţuire; sunt doar o altă vorbă din popor
Sper să ne mai auzim şi pe vremi mai bune, mai de săniuş

Pe dos

2009-08-08T23:39:00.002+03:00

Convingerea mea cum că Tulcea, Delta Dunării şi Munţii Macin sunt şi vor fi cel puţin multă vreme atracţii turistice cu potenţail uriaş poate fi foarte uşor şi bine argumentată (poate mai puţin partea cu Tulcea). Dubios, sau cum ar spune cineva: sinistru, este faptul că acum, mai mult ca în restul anului, locurile cu cel mai mic debit de persoane sunt Gara şi Aeroportul.
E plin de turişti la noi în judeţ! Dar în gara sunt doar doi oameni! La aeroport nu circulă aproape deloc turişti. Nu cred că oamenii care trec prin aeroportul nostru de Tulcea depăşesc numarul angajaţilor aeroportului! şi totuşi oraşul e gras.

Voluntarii şi Pensionarii

2009-07-27T01:36:00.004+03:00

De când am aflat ce e ăla un "voluntar" am susţinut ideea şi o voi susţine probabil multă vreme de acum înainte. Sunt oameni care iniţiază, pun suflet şi muncă în ceea ce fac, şi de multe ori, duc până la un final acţiuni de mutle feluri, care mai de care mai interesante şi mai orientate către umplerea unor goluri uitate de restul lumii.
Desigur, nu sunt toţi nişte semizei. Şi aici, ca peste tot de altfel, sunt lepre, curve, înfumuraţi ş.a.m.d. Nu despre ei vreau sa vorbesc, acum.
Ultima săptămână, în mica şi drăguţa Tulcică a avut loc ceva ce se întâmplă destul de, dacă nu cumva prea, rar pe ale Dobrogei meleaguri: Săptămâna filmului interetnic. Nobilă munca depusă! Tot respectul!
Tot auzeam vorbindu-se de ora la care să aranjeze scaunele în faţa şcenei şi nu prea întelegeam problema. Azi am ajuns niţel mai devreme şi m-am elucidat: problema, marea problemă (de la suprafaţă, probabil, pt că probleme sunt multe, oriunde) era chiar publicul. Şi ce public! ce public, dom'le!
Cum au început tinerii voluntari să pună, orientativ, scaunele in faţa şcenei, cum apărea câte un/o cetăţean/ă care să-şi ocupe locul; şi nu numai pe al lui! măcar de era numai al lui. Dacă ar fi avut dinţi, ar fi tras si cu ei de scaun. Cum reuşea cineva să mai pună un scaun pe un rând, cum ieşeau din ascunzătoare, mai ceva ca soldaţii americani din producţiile hollywood-iene(interesant cum până atunci nu reusisem să observ numărul mare de pensionari din piaţa cvică). Până acum era doar hazard, miscare browniană în etate. Văzând ca gluma se îngroasă, o voce sinceră, vorbind prin microfon, incercă să explice cum prezenţa lor acolo împiedică buna desfăşurare a pregătirilor. O a doua voce face acelaşi lucru şi in 10 min se reuseşte a împinge mai către margini poporul care-şi revendica ce i se cuvine. 3 min, băgaţi în priză, voluntarii reuşesc să aşeze cu chiu cu vai pe acolo, când, din senin, năvăleşte hoarda pensionarilor! (hoardă a fost primul cuvând care mi-a venit uitându-ma la intrigantul fenomen) Am crezut că trăiesc un episod dintr-o parodie, cu masele, sprijinidu-se în bastoane şi cadre metalice,după ce au dărâmat gardurile, se îndreptau către fântâna tinereţii.
Din păcate este un fenomen care trebuie înţeles şi acceptat ca atare. Dar, dacă putem privi cât de cât obiectiv, de ce să nu ne şi amuzăm puţin,fără răutate, pe seama lui?
Ceea ce mă întristează este că aproximativ 80% din publicul prezent avea fie prea mulţi sau prea puţini ani de trăit pentru a putea înţelege ce se întâmplă într-adevăr. Dar nu e vina lor... şi totuşi, ei erau majoritari
Felicitări celor care au organizat săptămâna! Meritaţi mai multă atenţie decât primiţi acum.
Cât despre filmul turcesc savurat cu vârf şi îndesat, data viitoare.
Să aveţi o zi superba!

Marte, marţi, 21 iulie

2009-07-21T00:15:00.002+03:00

Aţi observat, cu siguranţă, larga gamă de stări pe care le putem avea. Nu credeţi uneori că defapt stările ne au pe noi. Suntem papuşi pe mâna propriului subconştient.
Prieteni, dintre cei mai buni, ajung sa nu aibe nimic în comun. Ar fi un exerciţiu de concentrare şi de autocontrol sau autoimpunere teribil să încerci să-ţi modelezi stările de spirit; cât de persuasiv trebuie să fii? Nu neg ca deseori ajungem să ne convingem singuri de diverse tâmpenii, doar că atunci când suntem conştienţi că facem asta, deja suntem conştienţi că avem nevoie de convingere.
Dar, cum pofta vine mâncând, şi alte stări pot veni mancând.

Dupa aproape o lună de jocuri de cărţi deja mi se acrise, asa că am tecut la remi. Pană acum am reuşit doar etalat(e). Abia aştept o noapte de canastă! să mi se acrească şi de remi! vedeţi, deja fac strategie de automanipulare

Am inceput să citesc o carte scrisă de o rudă apropiată. Nu pot să nu incerc să-mi dau seama la ce se gândea el când a scris ce a scris. E o stare.. oarecum stranie; imaginaţia (mea şi a lui) îmi arată o altă latură a universului lui.
Regăsindu-mi modestul blog, am încercat să-mi imaginez ce îşi imaginează despre mine cei care citesc rătăcirile mele puse pe sârmă. Am citit un post mai vechi de-al meu. Am avut nevoie de timp să regăsesc sentimentul care m-a împins să scriu atunci, aşa cum probabil peste ceva vreme voi privi retrospectiv şi asupra acestuia. Dar, cum uneori, mai multe minţi luminate sunt mai bune decât una, poate, dacă alţii mă vor cunoaşte mai bine, şi eu voi ajunge să ma cunosc mai bine; îmi hrămesc, indirect, nevoia de autocunoaştere.

Prima scrisoare de pe marte

2009-06-19T01:18:00.005+03:00

Ce amuzante sunt perioadele acelea din viaţă, pur introspective, cand ne ducem cu mintea de la istorie la viitorul lumii şi unde ne incadrăm! Care-i menirea "mea"?
Atât de interesantă e ideea de necunoscut şi, implicit, frică.
Frica este, a fost şi va fi cel mai mare generator de energie.
Frica şi necunoscutul merg mână în mână alături de putere. De la premisa asta se poate dezvolta în nenumărate direcţii, fiecare având de zis cel putin lafel de mult ca cealaltă. Deasemenea, alte cuvinte mari precum "importanţă", "ierarhie", "reguli" nu şi-ar mai avea sensul în societatea noastră, in fine, bazată pe frică.
Urâtă şi societatea asta. Ne-o facem cu mâna noastră; şi toate pe principiul de mai sus.
Ce uşor e să treci peste problemele astea. Să le accepţi doar ca mici prostii care apar din cand în câmd în viaţa noastră. Partea interesantă este ca nu pot fi delimitate sau clasificate decât subiectiv. Intreaga polemică pe tema/temele astea cred că ajută omul să înţeleagă arta, pentru că la un alt rezultat palpabil nu cred că se poate ajunge, decât pentru o perioadă scurtă de timp.
Ca tot suntem în temă:

Ce greu e în schimb să faci diferenţa între sentiment si raţiune. Şi ce greu e să le faci să coincidă. Ar fi putin paradoxal chiar.
Oare ar fi mai bine fără net pe marte?

Reclamă şi antireclamă - ep1

2009-03-30T19:19:00.004+03:00

Bodegi - ep1
O bodegă în care probabil nu voi mai ajunge prea curând este B52. Am ajuns devreme, ce-i drept, dar fu' tocmai bine pentru palavre, glume, bune şi proaste, vulgare şi proaste, iarăşi vulgare. Dar amuzante. Cel puţin pentru mine. Nu cred că am ascultat muzică bună atât de corcită pană să ajung în b52. Nici măcar nu cred că erau mixate în vreun fel. Erau pur şi simplu suprapuse, când una mai tare, când cealaltă. Asta se întâmpla după orele 23 - 24. După încă vreo 2 ore făceam o mini-statistică: 70% barbaţi din care 70% mai băuţi decât mi-ar fi plăcut şi cu chef de agăţat, căci de, erau mai atrăgători, 5% drogaţi, 20% cu prietenele în club. Restu de 5% nu mă pot pronunţa pentru toţi, dar cel puţin unu' era gay şi cu chef de agăţat. De multă vreme nu m-am mai ferit cu atâta groază de cineva.
Cât despre fete, doamne, tanti şi ce mai erau ele acolo, dudui în genere, nu pot comenta prea mult. Nu neapărat că nu ar fi frumos, dar erau prea puţine cât să le pot observa prea bine.
În colcluzie, prea mult fum degeaba, prea multă muzică proastă degeaba, prea mulţi oameni degeaba. "Nu" pentru b52.

Acum şi una bună. Papa la Şoni m-a impresionat teribil de plăcut. Un loc foarte bun pentru palavre, bârfe, poveşti, amintiri, glume şi altele. Muzica este exact pe placul meu. Este exact atât de tare cât să o auzi dar să nu tebuiască să ridici tonul să te poţi înţelege cu cineva. Nu am gasit decât muzică buna. Prima dată când am intrat era jazz. Nu pot cere mai mult pentru un loc în care vreau să mă destresez.
Servirea este atât de plăcută, atât de drăguţă încât iniţial m-a făcut să cred că ne cunoştem de undeva şi eu sunt un nemernic pentru că nu-mi aduc aminte. Încă nu am încercat mâncarea, dar am auzit că e bună. Aici depinde de gusturi.
Un mare DA pt Papa la Şoni.

Să nu credeţi că am făcut vreun fel de comparaţie între baruri. Nu se adresează aceluiaşi segment de piaţă. Am fost cât se poate de subiectiv în micile mele descrieri.

Foarte Teatru

2009-03-26T22:48:00.006+02:00

Fusei la Teatru Act.

Ştiam că e mic. Foarte mic pentru un teatru cum îl aveam imaginat până acum. Dar nu e un defect. E chiar o mare calitate. Maaare! Câteva bănci şi o mare podea. E cozy.
E up close and personal. Şi prin up close chiar la asta mă refer. Eram la câţiva(puţini) metri de actori, în timp ce jucau. Le vedeam fiecare emoţie, fiecare gest şi mimică. Se auzea atât de bine!
Sper să se joace iar piesele cu Ada Milea. Sper să ajung şi eu la ele!
Se sting luminile şi se face linişte.
Teatrul Act e pe Calea Victoriei într-un beci. E la subsol. Underground la propriu. Nu ai nici semnal la telefon(mare atu pt un teatru). Aspectul reflectă foarte bine ce se joacă. Atmosfera e plăcută pentru că te face să participi la ce se întamplă, nu pentru că e super stilat şi spaţios.Beton, oţel şi postere. Bănci şi un parchet prost. Uşi de metal specifice unui beci cu potenţial înfricoşător.
Oameni înghesuiţi pe banci, marea majoritate tineri.

Fusei la "Cui îi e frică de Virginia Wolf".

Intrat în sală, lafăindu-mi fundul pe bancă, studiind sala, se sting luminile. Se face linişte. Foarte linişte şi foarte întuneric. Începe coloana sonoră. Fantastică a fost coloana sonoră. Nu a fost multă, dar a fost bună. Foarte bună. Se aprind şi câteva lumini din decor. Decorul nu a fost spectaculos. Mai că nu a fost. Dar a fost original. Nu trebuia să exprime altceva decât era. un cuier cu sticle pe el... un cuier înfipt în sticle, mai bine zis. Un Dulap-pervaz-ceva pe care erau multe sticle şi carţi sub ele. Aruncate, tolănite sub sticle. Sticle goale cu gura în jos şi sticle pline în picioare. Doi tabureţi, măricei, negri. Camera era curată, aranjată.
Încă ma întreb exact care-i morala piesei. Poate a fost prea complexă pentru înţelegerea mea, poate au fost prea multe fire libere care să te lase să interpretezi. Poate a fost atât de banală încat descopăr noi sensuri. Oricare ar fi, momentan habar nu am cum să leg unele capete libere. Poate că nici nu trebuie să fie un sens bătut în cuie. Probabil că mă voi mai gândi la asta. Mă frământă.
Mi-a plăcut la nebunie să văd actorii jucând atât de aproape. M-am smţit ca făcând parte din piesă. Au şi jucat demenţial. Au jucat Florina Gleznea, Ionut Grama
Sinziana Nicola, Emil Mandanac. La final, la reverenţe încă erau în personaje. Cred că îi voi căuta pe Florina Gleznea şi pe Ionut Grama şi în alte piese.
Dacă nu pomeneau de diferenţa dintre aparenţă şi realitate, într-un cadru scos dintr-o poveste contemporană fantastică, nu cred că mi-aş mai fi stors atât de tare creierul cu înţelesul piesei.
Foarte puternice erau momentele în care se făcea linişte, auzindu-se doar sunetul facut de sticlă rostogolindu-se pe podea.
Eu, stând la coadă la garderobă (da, au garderobă în pofida descrierii precedente, dar se încadrează perfect în ambient)am avut timp să ascult în stânga şi în dreaptă păreri post piesă. Doar două am prins. Una zicea cât de slab a fost jucat şi cât de slabă a fost piesa. În timp ce ascultam asta eu eram încă în procesul de dezmeticire ca nu am reuşit să înţeleg prea multe. (prea multe concrete)Ca să evit prejudecăţi şi plageri de milă voi spune doar ca sper să văd ceva care să mă facă să pot avea aceiaşi părere.
Celălalt pasaj prins în treacăt consta din două cucoane(.. precucoane că nu cred că trecuseră de 40j de ani, dar se comportau ca atare) cu una care îi explică nimic mai mult decât evidentul din piesă. Exact ce se vedea dacă vedeai piesa cu dopuri în urechi. Atât de pasionată era tanti care explica, atât de mândră că ea a înţeles mai mult decât.. companioana.. amica ei. Dacă o ascultam pe tanti înainte să văd piesa nu cred că aş mai fi vrut sa o văd.
Vă las cu sunetul făcut de sticlă, într-o lumină slabă, pe un parchet prost.

2009-03-26T18:06:00.005+02:00

In caz ca nu ati fost la Tulcea, voila:
SincretArt de Tulcea, in concert la Teatrul Jean Bart, Tulcea, 20 mar 2009

:D

nu, nu am cantat rasturnati la 90grade!

Imagine

2009-03-26T00:17:00.003+02:00

"erai îmbracat la costum cu un papion roşu. stăteai pe un scaun şi aveai în faţa ta un aparat, gen camerele de filmat antice, cu care proiectai imagini pe un bloc în culorile curcubeului"
by dreaming Stef

Mulţumiri gastronomice actuale

2009-03-25T16:44:00.009+02:00

Mulţumesc...
..laptelui cu miere. E bun şi face multe lucruri bune împotriva recelii mele. God bless milk and honey!
..grişului cu lapte. Este foarte bun chiar dacă nu e făcut de mine şi oameni dragi mie. Dar atunci când e făcut de noi, şi iese şi bine.. paradis! Cred că poate fi folosit la team buidinguri.
..castraveţilor în oţet. Castraveţi în oţet!! îi sunt veşic dator omului(sau pisicii care a dărâmat de pe masă) care a scapat din greseală castraveţi, morcovi etc într-un borcan cu oţet. Şi apoi omului care a perfecţionat reţeta. Nu-mi aduceţi doar castraveţi doar în oţet. Desigur, mulţumesc Maria. (aştia sunt buni dupa team building)
..Mariei(din nou). Nu, nu am mancat o Marie, dar mi-a oferit Conopidă în oţet. De conopidă în oţet nu ştiam până ieri. Merită tot efortul!
..ceaiului. Este bun. Unele ceaiuri sunt foarte bune; dar calitatea ceaiului este dependentă de ambient (mult mai mult decât alte mâncăruri sau băuturi). Se pare ca merge şi cu dr. House.

off topic: Primăvara a venit! Copii se joacă pe strazi, în faţa casei; se aud ciripituri; lumea începe să cânte:

Dar cel mai distractiv e în spatele şcenei:

Da. in seara asta da

2009-03-14T00:47:00.001+02:00

După cum am spus, ba chiar v-am şi invitat la, am fost la CCS la Concert Tetra Rock.
1. Prima formaţie a fost o mare corcitură. patru inşi s-au dat în spectacol cu multe piese pe care dacă le voi asculta din nou vreodată nu voi ştii că nu le ascult pentru prima dată. În schimb voi reţine "versul" întregului recital: "Vali e pe plajă".
Băiatul de la chitara solo era cu pantaloni de piele, mulaţi, cu pletele lăsate libere, cu barbă şi dimensiunile pe măsura unei vedete black &co (chitara părea foarte mică la el în braţe). Uriaş aşa cum era, avea şi un mod foarte...explicit de a simţii muzica, aşa orgasmic cum mi-a lăsat impresia că o simte. Foarte contrastantă imaginea cu vedeta death în extaz alături de hipiotul spart de la cealaltă chiatara şi de basistul cu şapcă, blugi albaştrii, un tricouaş şi adidaşi albi şi tobarul la vîrsta a 2-a pentru care port tot respectul. Arătau ca un colaj. Da, colaj e cel mai bine spus. Un colaj cu aceleaşi lumini şi fum.
2. Parlament mi-a depăşit toate aşteptările. Auzind intr-ul aveam dubii ca ei sunt pe şcenă. Au făcut show, au cântat bine, s-au simţit bine, sau cel puţin aşa au lăsat impresia. Bravo lor şi meduzelor şi solistului pentru că probabil jumătate dintre fetele din sală s-au ouat când a apărut pe şcenă.
3. Taxi a făcut din nou spectacol. Dan Teodorescu încă are simţul umorului. Tot respectul şi pentru el şi trupei în general. Nu mi-au placut în schimb cele doua absolvente de conservator. Din câte am văzut ar fi putut termina orice secţie la conservator decât cea în discuţie. Au cam stricat imaginea...
4. Timpuri noi au fost din nou demenţiali! demenţial e puţin spus, considerând că sunt un mare fan. Au cântat mult prea puţin... mult prea puţin. Au ridicat sala în picioare! Le urez viaţă lungă! să ne energizeze cât mai des.
La bis au cântat Victoria! perfect! si Perfect! Versurile de pe Perfect se potrivesc de minune cu situaţia actuală de la noi din ţară

Sunt un copil mic care a primit dulciurile râvnite. Drăguţă senzaţia.

În partea cealaltă a clădirii era alt concert mare şi tare cu emil ş.a. Plină a fost zona de pletoşi, bocanci, geci de piele, oameni de toate soiurile. Aveam prea multă energie să observ mai multe. Prea multă să observ ceva. atât.

2009-03-13T11:37:00.002+02:00

de ceva vreme, în drum spre facultate, se tot renova o clădire veche. Azi am văzut-o terminată şi legată cu ... [suspans]cu, da: o fundă mare şi roşie de cadouri. Cineva o să primescă un cadou special, probabil; şi dacă nu sunt relaţii de rudenie între cei doi.. nici nu vreau să-mi imaginez. Da, e o prejudecată! şi voi o aveţi. Se aseamănă cu cea a tinerelor, foarte tinerelor, care conduc maşini cu preţul de cel puţin două ori vârsta lor în mii de euro. Pe noi nu ne învaţă la şcoală cum se face asta. O inducţie simplă ar spune să nu mă mai duc la şcoală.Mă mai gândesc.

Cât despre mine, m-am chinuit să invăţ la chitară un cântec care pe cât învăţ mai multe despre istoria imediat premergătoare erei mele pe atât de interesantă devine.

Că tot am deschis subiectul: http://www.ccs.ro/?article=203 poate ne vedem pe acolo. Sper doar să nu dureze şi ăsta 10 minute. Singura dată când i-am mai văzut în concert pe cei de la Timpuri noi a ieşit o adevărată orgie muzicală. Abia aştept!
Din nou mă voi uita cu ochi mari către cultura studenţească, căci de, doar e la casa de cultură a studenţilor!

in vorbele unui mare artist: grav

2009-03-11T21:59:00.002+02:00

elogiu, mediocru, adus ochilor

2009-03-11T17:16:00.005+02:00

Ultimile zile am fost faşcinat de ochi şi buze. Nu am observat pană acum cât de pline de viaţă sunt. Nu mai sunt lafel de copil.
În ochi am văzut bucurie, tristeţe, compasiune, înţelegere, grijă, entuziasm, plictis, curiozitate. Am văzut şi recunoştinţă sinceră; nu pentru ceva ce am facut, pentru ca nici nu ma cunoaşte.Era un sentiment sincer, cu un subtil aer de ludic.Mi-a plăcut.
Poţi găsi multe stări şi sentimente în priviri(probabil că tebuia să ştiu asta deja).
Mi-am imaginat ochii de dimineaţă, abia făcuţi, abia spălaţi,uzi. Încă buimaci, imediat înainte de a se trezi.
Ochii sunt mult mai interesanţi fără rimel! chiar şi la baieţi
Încă nu am găsit marea, vis, gol, spaima, foc, ridicol. Nici măcar hazard. mult prea mult cotidian. Poate nu mă uit unde trebuie. Ochii unui copil rămân printre cei mai faşcinanţi. Un sentiment şi atât e mai "bun" decât multe şi bine puse la punct, strategic chiar.
Două perechi de ochi încă mă bântuie, pentru că nu prea i-am înteles.(nu-i aşa că vă enervează situaţiile evidente, relativ banale, care pur şi simplu nu ascund nimic mai mult decât ştii deja, dar totuşi cauţi ceva mai mult fără să-ţi dai seama că nu e nimic mai mult?) Primii mi-au stârnit interesul pentru ochi şi ultimii l-au închis. Primii aveau pe lângă ei şi o pereche de buze cel puţin lafel de faşcinante. Ochii te pot indemna să săruţi. Poţi săruta şi fără să vezi buzele. Foarte puţine buze te aprind pentru un sărut doar prin simpla lor fiinţă (ciudat spus fiinţă, dar nu găsesc altceva) Sunt lipsit de orice formă de control în privinţa asta.
Mă obsedează două buze. Îmi impun să mă uit în altă direcţie decât a lor, dar e foarte greu

nud

2009-03-10T13:31:00.004+02:00

M-am săturat de atât machiaj prost, folosit când şi cum nu trebuie. Luat ca moft, devine viciu. M-am săturat de moda (care ţine să nu moară) cu tricouri intrate la apă. Nu contează că nu se revarsă nimic peste curea (măcar de ar fi aşa), tot lipsă de respect e. Şi nu cred că nu au bani de mărimi mai mari la haine. Nu mai vreau să văd chiloţi de nici un fel ieşiţi din blugii albaştrii, prespălaţi, prerupţi, pre-cu-curu'-mare. Nu mai purtaţi blugi pană dacă unghiul format de la picioare în sus e mai mare de 20 de grade.
M-am săturat de profesoare tinere fără ochelari şi de profesoare grase care se cred la modă. Mă enervează proiectorul din sala de curs pentru că înverzeşte imaginea. Nici măcar nu îi dă un ton primăvăratec.
M-am săturat de puştanii cu telefoane atât de deştepte încât le sunt superioare. Valabil şi la puştoaice.. pitzi..
M-am săturat de un mediu atât de ipocrit încât nu devine ostil.
M-am săturat de beton, oţel, materiale sintetice, haine, prejudecăţi, cotidian, frunze de oraş, măşti, zâmbete tembele cu dinţi rari, haine şi prejudecăţi.
M-am săturat de maşini germane, motociclete japoneze, gaze ruseşti, politică americană, vin franţuzesc.
M-am săturat de preţuri, pieţe, valoare, de adevărul general acceptat, ore exacte, deadline-uri, cretă, lame de ras şi rimel.
M-am săturat de aşteptări (cele mai multe venind din partea mea)
M-am săturat de câini vagabonzi, boschetari, copii ai străzii şi de Micul Prinţ. M-am săturat de Goliat, pentru că David nu ar mai exista fară el.
M-am săturat să bat la uşă. Să încui uşi sau să deschid.
M-am săturat de instituţia propietăţii şi de multe alte instituţii...
.. m-am săturat de asfalt, prejudecăţi şi haine..
..şi nici măcar nu e sesiune

Tradiţie şi primăvară

2009-03-09T21:05:00.004+02:00

Multe s-au în ultimile două săptămâni. Dar nici destul de multe cât să mă bage în priză de tot, dar nici cât să rămân impasibil.
Printre cele întâmplate e şi primăvara. Da. S-a întâmplat primăvara. E soare. Nu mai e frig şi ud şi înnorat. Azi am purtat doar două rânduri de haine! Păcat că încă sunt în Bucureşti. Primăvara nu e tocmai în largul ei aici...
Oricum ar fi, primăvara are şi câteva zile de tradiţii, draguţe, care cred că m-au ajutat, alături de cîteva mărţişoare, flori, bomboane şi jeleuri să descoperim nişte zîmbete. Printr-un raţionament simplu, îi sunt dator primăverii cu câteva zâmbete.
Abia aştept să vină 5 mai să fim şi noi trataţi... frumos!
Alte aspecte ale tradiţiei româneşti nu vreau să le tratez acum sau aici, dar trebuie să spun asta: vocea preotului în biserică nu e cel mai placut lucru, in special cand e vorba de o înmormântare, dar cu adevarat înspăimântător este atunci când corul de babe i se alătură. Atunci mi s-a făcut pielea de găină. Ar trebui să afle ăştia de fac filme de groază despre ele...
În altă ordine de idei, cu toate că se întâmplă chestii, bune, rele, naturale, ceva nu e în ordine... nu pot pune degetul pe problemă şi mă sapă..ceva e putred undeva şi nu în Danemarca!
Să fac şi puţină reclamă: vineri, 20 martie, la Teatrul Jean Bart, Tulcea, vă vor încânta Trupa Sincret Art, în deschidere la Ducu Berţi. Vă aşteptăm cu mic cu mare!!

Dragobete, Boogie şi sport

2009-02-24T19:55:00.004+02:00

Azi e Dragobetele! urări de dragoste tuturor! Azi, se zice, se împerechează pasările. Tocmai de ziua fiului Babei Dochia (apropo de Dochia, aştia din Piatra neamţ ar trebui să se simtă) s-au găşit să facă prostii. Mă supără toată reclama şi vâlva făcută de Valentine, cu toate că înţeleg raţiunile întregului fenomen în România. Cu toate că avem tradiţii destul de aberante, şi mi se întâmplă des să nu-mi pese de tradiţii, de data asta îmi pasă. Şi voi protesta prin a lăsa sa doinească în mine un sentiment de iubire! şi voi, încercaţi măcar să zâmiţi! :D
Ultimile 3 filme pe care le-am văzut au fost producţii româneşti. În două din ele o prostituată are un rol important în film. Ce-i drept, e cam mic eşantionul pentru o interpretare de încredere.. dar tot bate la ochi. Boogie s-a terminat cu o felaţie, unu care face ca un paun, şi apoi cel felat cum se joacă în pat cu plodu' şi nevasta (lui). Am rămas cu impresia că mâine apare episodul 2, doar că nu a scris "To be continued.."! nici macar "the end" nu a scris..
Cine a zis că la ase e plin de fete, nu s-a înşelat. Azi am fost la sport şi am nimerit cu mai multe grupe de fete. Multe! Stăteau la coadă la biciclete şi la benzile de alergat!(eu am prins o bandă abia după ce s-a terminat cursul!!) Problemea mea se incheagă în jurul întrebării: "unde-s toate alea frumoase, bune, sau măcar drăguţe?" Nu pot spune totuşi că eram ce-l mai bun din sală, pentru că mai era un gagiu cu muşchi de două ori mai mulţi decât erau un restul sălii. Îi dădeau târcoale oile, poate prindeau o picătură de transpiraţie.. Nu vreau să contest în totalitate mitul ase-gagici(bune). Recunosc. Cunosc fete foarte frumoase la ase!(foarte frumos e mai sus decât bune ;), mult mai sus) le sunt recunoscător, lor şi părinţilor lor.

teatru şi stare de spirit

2009-02-23T21:39:00.003+02:00

De multa vreme încerc să intru în starea de spirit pe care o am preconcepută din cauza filmelor fraţuzeşti cu studenţi, revoluţii şi alte destea. În seara asta am cam reuşit. Fusei la Casa de Cultură a Studenţilor la sala POD la teatru. Fiind pe de-a moaca m-am gândit ca vor veni tot soiul de studenţi aprigi de cultură, manifestări şi alte curente.
Am reuşit sa concretizez o stare de spirit: stând pe jos, turceşte eventual, în faţa, sau pur si simplu lângă şcenă, la câţiva metrii de cei vor juca nu doar pentru tine ci pentru o idee (sau doar îmi place să gândesc aşa). E întuneric în sală şi se aude doar jazz-ul din coloana sonoră. O lumină roşie se aprinde, slab, undeva în spatele scenei. Pe şcenă sunt 3 actori. Li se văd conturile roşii. Starea se concretizează din curiozitatea despre vocile actorilor. Primul cuvânt!modul cum e rostit legat de timbrul vocal al actorului are un efect teribil asupra mea în ceea ce priveste modul în care voi privi piesa. Mai e şi senzaţia aia.. până te acomodezi cu glasurile actorilor.
A doua trăire puternică a fost la finalul piesei, adică dupa 10 min de la început. Ne-am plimbat în jurul CCS de 4 ori mai mult decât a durat piesa! Am râmas perplex. Nu ştiam dacă să aplaud sau să aştept în continuare finalul. Aşa că am aşteptat, şi am aşteptat, sala s-a golit, actorii nu au ieşit din "back-stage", mai suntem noi şi 3 fotografi. Am fi vrut sa ne "suim" (ghilimele sunt pt ca scena era la acelaşi nivel cu restul salii) în locul actorilor şi sa improvizăm ceva. Orice. Sunt convins că lumea s-ar fi aşezat înapoi pe scaune şi ne-ar fi privit atent. Iniţial gandul era doar amuzant. Acum ca scriu despre el ma gândesc că ar putea fi mai mult decât esenţa de glumă.

Opera si canasta

2009-02-22T13:01:00.004+02:00

O seara de la care nu aveam prea multe aşteptări până la urmă m-a impresionat foarte plăcut.
La operă era în program "Simfonia Fantastică". Spectacolul de balet alături de orchestră a reuşit să facă exact ce spune în titlu. În afară de câteva linii de ghidare date, puteai sa zburzi prin multe colţişoare de imaginaţie. Un fel de basm autoindus. Balerinii merită şi ei toate aplauzele.
Seara nu ar fi avut acelaş farmec fără compania pe care am avut-o. Defapt, nu ar mai fi fost o seară la care să mă gândesc şi a doua zi. Aşa că, mulţumesc!
Cred că voi încerca să mă documentez despre cum au fost inventate jocurile astea.. tradiţionale, cum ar fi canasta.
Canasta şi ceai Rooibos au fost o combinaţie reuşită.
Şi Cişmigiul e frumos, noaptea, gol, ud! Cu monumente care, în pofida vremii, se ţin.. bine (am rămas cu imaginea unei carţi de granit, cred, monument dedicat eroilor americani, şi cu cea a unei învăţătoare care, vorba cuiva, părea atât de nefutută..)
Am mai rămas şi cu izvorul lui Eminescu, izvor care mă duce cu gândul la o vorbă: Eminescu îi scria Miclei în timp ce Caragiale i-o punea în Cişmigiu. Mă interbam dacă ăsta e motivul pentru care îi spune izvorul lui Eminescu: acolo şi-o puneau?

Changeling

2009-02-20T00:00:00.004+02:00

... e un film care a reuşit să mă impresioneze. Directed by Clint Eastwood şi cu Angelina Jolie în rol principal reîntrupează povestea lui David şi Goliat(trebuie sa recunosc ca-mi place mai mult povestea cu Angelina in locul lui David). Spunea cineva zilele trecute cât de frumoasă este Angelina, şi o dovedeşte din nou. Toate ipostazele în care mi-o puteam imagina până acum pe Angelina(şi sunt destule) nu cuprindeau personajul din film(poate mai puţin secvenţele din sanatoriu, unde e calma, sprijinită de perete, spunând "Fuck you and the horse you came riding on")
În rest, nu ştiu exact cum să fac ce mi-am propus să fac zilele astea. Trebuie să renunţ într-o destul de mare masură la copilăriile pe care încă le practic. A apărut un prim caz în care nu mai rentează. Mă întristează

puţină reclamă

2009-02-19T01:51:00.000+02:00

Cine e directorul de teatru?si totusi...

2009-02-19T01:27:00.002+02:00

păpuşarii cine sunt?
FolkFrate a reuşit încă odată să mă ducă cu gândul în locuri destul de rar vizitate în ultima vreme. "Copii fragili ducând părinţi în spate"; "ia coceanu', dă coceanu'"; "fire de nisip şi palme goale"; "iubita mea e marea" ş.a.
Mă bucură totuşi că s-a cântat şi ceva care vine mai de acasă, mai de la Tulcea, şi anume şlagărul lui Mircea Iordache, "Iubita mea e marea". A fost un sentiment cald. Mi-ar plăcea să te ascult în Iron City.
Miţcarea asta culturală, de-i zice folk, observ că a început să crească, cel puţin îm Bucureşti. Cel puţin trei zile pe săptamană, dacă vrei, ai unde asculta folk. Poate voi ajunge şi în Expirat.
Plină de cultură a fost seara asta. Am fost la cinema la Pescuit Sportiv. Impresionant film! nu înţeleg de ce premiile au venit în mare parte de la străini. Filmul trebuia premiat de români. Măcar produs de români... dar, din nou mi se dovedesc francezii mai bolnavi decât.. alte naţii, în general.
Filmul merită văzut! Vă las să savuraţi.
Bucureştiu e plin de tulceni! doar în două locuri am fost în seara asta şi în ambele m-am întâlnit cu tulceni, total întâmplător.Mai mulţi tulceni în Bucureşti decât peşte în Tulcea

Pana si aici!

2009-02-18T15:51:00.001+02:00

Acum câteva luni plecam din Tulcea, entuziasmat, la facultate, în Bucureşti. Credeam că o sa scap de... unele mici neplăceri. Acum am ajuns de la ultimul curs înapoi la cămin şi am observat ca sunt 2 maşini cu număr de Tulcea în parcare. Una fiind ceva vreme parcata şi la Spiru în faţă.
Mi-am propus sa merg azi la Pescuit Sportiv, film cu multe recomandări şi premii internaţionale. Mai multe va spun după.